II.4. Bunurile informaţionale si resursele informaţionale
Bunurile informaţionale sunt produse intelectuale care satisfac nevoi umane de cunoaştere şi informare ºi a cãror utilitate specificã se regãseşte în conţinutul (sensul, forma de structurare şi reprezentare) mesajelor pe care ele le conţin.
Bunurile informaţionale sunt de o mare varietate ca forme de existenţã şi ca destinaţii posibile de utilizare; ele pot consta în informaţii şi cunoştinţe disponibile pentru utilizare, inclusiv serviciile şi facilitãţile de acces şi regãsite aferente acestora. De exemplu, publicaţiile de orice gen (cãrţi, periodice, lucrãri de cercetare, proiecte şi soluţii tehnico-ştiinţifice), informaţiile din baze şi bãnci de date, înregistrãrile vizuale şi sonore, programele radio şi TV constituie bunuri informaţionale.
În definirea bunurilor informaţionale este important a se face o distincţie netã între conţinutul semantic al informaţiei, ca aspect incorporal, pe de o parte, şi suportul material pe care ea este înregistratã, ca aspect corporal, pe de altã parte; deşi utilizatorii percep unitatea dintre aspectul corporal şi cel incorporal ca fiind inseparabilã, în realitate, utilitatea bunurilor informaţionale este determinatã de latura conţinutului lor informaţional.
Conţinutul informaţional reprezintã latura "soft" (inteligentã) a bunurilor informaţionale în calitatea lor de elaborãri intelectuale, în timp ce suportul lor tehnic artificial reprezintã latura "hard", respective tehnologia şi infrastructura tangibilã a funcţionãrii lor.
Elementele de suport clasic sau tehnic care gãzduiesc conţinutul informaţional util, precum şi structurile şi procedurile de stocare, organizare, regãsite şi acces aferente acestora prezintã interes prin faptul cã ele pun în evidenţã o serie de atribute esenţiale ale bunurilor informaţionale3:
Aceste resurse existã sub formã de fişiere pe suport clasic, magnetic sau electrono-optic, baze de date şi bãnci de date gestionate cu calculatorul, colecţii documentare (inclusiv pe microfişe şi microfilme), registre informaţionale computerizate, fonduri de brevete, proiecte şi patente, precum şi ca informaţii deţinute de subiecţii umani.
Ca obiect al economiei, resursele informaţionale au caracter de active intangibile (invizibile).
Resursele de informaţii, fiind generate prin procese de cunoaştere şi inovare, sunt potenţial nelimitate, se dezvoltã în mod progresiv şi cumulativ, au o ratã de creştere extrem de rapidã; ele se multiplicã prin diseminare.
Constituirea şi utilizarea resurselor informaţionale pot fi considerate la nivel de organizaţie, de sector economic, de economie naţionalã, precum şi la scarã internaţionalã. Resursele informaţionale capãtã o importanţã strategicã pentru evoluţia sistemelor economice şi sociale, condiţionând decisiv ritmul progresului economic şi avansul civilizaţiei socio-umane. Accesul la resursele informaţionale publice, pe principiul transparenţei, constituie un drept al cetãţenilor statelor democratice, necesar şi posibil de asigurat, pe baza unor reglementãri legale specifice, de cãtre organismele abilitate ale administraţiei de stat şi ale societãţii civile. La nivelul firmelor de afaceri, resursele informaţionale reprezintã o sursã majorã de avantaj concurenţial, care devine activã în funcţie de abilitatea cu care aceste resurse sunt gestionate pentru promovarea obiectivelor strategice urmãrite.
Datoritã caracterului ei de resursã intelectualã, informaţia ridicã probleme speciale de reglementare juridicã a dreptului de proprietate ºi de acces, prin prevederi legislative ori contractuale şi prin norme tehnice adecvate. Aceste proceduri, perfect legitime în raport cu specificul unei economii concurenţiale, se cer totodatã armonizate cu imperativele de ordin sociocultural vizând promovarea transparenţei comunicãrii sociale, ca atribut al civilizaţiei contemporane bazate pe informaţie.
Acest context determinã firmele ca, în activitatea lor, sã se raporteze la regimul instituţionalizat pe plan naţional şi internaţional privind protecţia drepturilor creatorilor de bunuri intelectuale, care în practicã se realizeazã prin brevete, mãrci înregistrate şi legislaţia de "copyright" (drepturi de autor); de asemenea regimul secretului comercial este aplicabil informaţiilor privind proiectele unor noi produse şi tehnologii, strategiilor de piaţã etc. Având în vedere faptul cã frauda informaţionalã poate îmbrãca forme dintre cele mai subtile, pentru fiecare firmã se pune problema de a dezvolta loialitatea propriilor salariaţi, paralel aplicarea de mijloace specifice de protecţie a resurselor informaţionale de care dispune (coduri interne, parole de acces, sisteme de control şi supraveghere, limitarea dreptului de acces în raport cu profilul fiecãrui post de lucru, sisteme de autorizare a cererilor de acces la date etc).
______________
3 Richard Mason, Florence Mason, Mary Culnan, Ethics of Information Management, London, SAGE Publications, 1995, p. 41-45
BE THE GAME CHANGER
Bunurile informaţionale sunt produse intelectuale care satisfac nevoi umane de cunoaştere şi informare ºi a cãror utilitate specificã se regãseşte în conţinutul (sensul, forma de structurare şi reprezentare) mesajelor pe care ele le conţin.
Bunurile informaţionale sunt de o mare varietate ca forme de existenţã şi ca destinaţii posibile de utilizare; ele pot consta în informaţii şi cunoştinţe disponibile pentru utilizare, inclusiv serviciile şi facilitãţile de acces şi regãsite aferente acestora. De exemplu, publicaţiile de orice gen (cãrţi, periodice, lucrãri de cercetare, proiecte şi soluţii tehnico-ştiinţifice), informaţiile din baze şi bãnci de date, înregistrãrile vizuale şi sonore, programele radio şi TV constituie bunuri informaţionale.
În definirea bunurilor informaţionale este important a se face o distincţie netã între conţinutul semantic al informaţiei, ca aspect incorporal, pe de o parte, şi suportul material pe care ea este înregistratã, ca aspect corporal, pe de altã parte; deşi utilizatorii percep unitatea dintre aspectul corporal şi cel incorporal ca fiind inseparabilã, în realitate, utilitatea bunurilor informaţionale este determinatã de latura conţinutului lor informaţional.
Conţinutul informaţional reprezintã latura "soft" (inteligentã) a bunurilor informaţionale în calitatea lor de elaborãri intelectuale, în timp ce suportul lor tehnic artificial reprezintã latura "hard", respective tehnologia şi infrastructura tangibilã a funcţionãrii lor.
Elementele de suport clasic sau tehnic care gãzduiesc conţinutul informaţional util, precum şi structurile şi procedurile de stocare, organizare, regãsite şi acces aferente acestora prezintã interes prin faptul cã ele pun în evidenţã o serie de atribute esenţiale ale bunurilor informaţionale3:
- caracterul reproductibil, reflectat de posibilitatea de multiplicare, dupã necesitãţi, a unui bun intelectual, într-un numãr de exemplare cu acelaşi conţinut informaţional;
- caracterul difuzabil, care semnificã faptul cã bunurile informaţionale sunt, prin natura lor, destinate diseminãrii, putându-şi realiza efectiv utilitatea prin promovarea lor cãtre utilizatori;
- caracterul transferabil, în sensul posibilitãţii vehiculãrii lor, pe suportul iniţial sau prin reproducerea conţinutului lor pe un alt suport;
- caracterul partajabil, în sensul cã mai mulţi utilizatori pot beneficia concomitent, prin acces multiplu, de utilitatea unui anumit bun informaţional.
Aceste resurse existã sub formã de fişiere pe suport clasic, magnetic sau electrono-optic, baze de date şi bãnci de date gestionate cu calculatorul, colecţii documentare (inclusiv pe microfişe şi microfilme), registre informaţionale computerizate, fonduri de brevete, proiecte şi patente, precum şi ca informaţii deţinute de subiecţii umani.
Ca obiect al economiei, resursele informaţionale au caracter de active intangibile (invizibile).
Resursele de informaţii, fiind generate prin procese de cunoaştere şi inovare, sunt potenţial nelimitate, se dezvoltã în mod progresiv şi cumulativ, au o ratã de creştere extrem de rapidã; ele se multiplicã prin diseminare.
Constituirea şi utilizarea resurselor informaţionale pot fi considerate la nivel de organizaţie, de sector economic, de economie naţionalã, precum şi la scarã internaţionalã. Resursele informaţionale capãtã o importanţã strategicã pentru evoluţia sistemelor economice şi sociale, condiţionând decisiv ritmul progresului economic şi avansul civilizaţiei socio-umane. Accesul la resursele informaţionale publice, pe principiul transparenţei, constituie un drept al cetãţenilor statelor democratice, necesar şi posibil de asigurat, pe baza unor reglementãri legale specifice, de cãtre organismele abilitate ale administraţiei de stat şi ale societãţii civile. La nivelul firmelor de afaceri, resursele informaţionale reprezintã o sursã majorã de avantaj concurenţial, care devine activã în funcţie de abilitatea cu care aceste resurse sunt gestionate pentru promovarea obiectivelor strategice urmãrite.
Datoritã caracterului ei de resursã intelectualã, informaţia ridicã probleme speciale de reglementare juridicã a dreptului de proprietate ºi de acces, prin prevederi legislative ori contractuale şi prin norme tehnice adecvate. Aceste proceduri, perfect legitime în raport cu specificul unei economii concurenţiale, se cer totodatã armonizate cu imperativele de ordin sociocultural vizând promovarea transparenţei comunicãrii sociale, ca atribut al civilizaţiei contemporane bazate pe informaţie.
Acest context determinã firmele ca, în activitatea lor, sã se raporteze la regimul instituţionalizat pe plan naţional şi internaţional privind protecţia drepturilor creatorilor de bunuri intelectuale, care în practicã se realizeazã prin brevete, mãrci înregistrate şi legislaţia de "copyright" (drepturi de autor); de asemenea regimul secretului comercial este aplicabil informaţiilor privind proiectele unor noi produse şi tehnologii, strategiilor de piaţã etc. Având în vedere faptul cã frauda informaţionalã poate îmbrãca forme dintre cele mai subtile, pentru fiecare firmã se pune problema de a dezvolta loialitatea propriilor salariaţi, paralel aplicarea de mijloace specifice de protecţie a resurselor informaţionale de care dispune (coduri interne, parole de acces, sisteme de control şi supraveghere, limitarea dreptului de acces în raport cu profilul fiecãrui post de lucru, sisteme de autorizare a cererilor de acces la date etc).
______________
3 Richard Mason, Florence Mason, Mary Culnan, Ethics of Information Management, London, SAGE Publications, 1995, p. 41-45
BE THE GAME CHANGER