I.5. Sectorul economic al informaţiei

Pe baza studiilor efectuate în anii ’70 ai secolului XX de cãtre cercetãtorul american Mark Porat, ansamblul activitãţilor din economie a fost împãrţit între sectorul informaţiei şi sectorul noninformaţional. În ţãrile avansate, sectorul economic al informaţiei înregistreazã ritmuri de creştere mult superioare faţã de sectoarele tradiţionale (primar, secundar şi terţiar) şi o pondere crescândã din totalul populaţiei ocupate, de peste 50% în cazul SUA.

Sectorul economic al informaţiei, denumit uneori şi ,,sectorul cuaternar” sau ,,industria informaţiei”, include operatorii şi activitãţile care asigurã:
  • producerea şi difuzarea de conţinuturi informaţionale şi de programe de calculator;
  • producerea de echipamente, tehnologii şi servicii necesare obţinerii şi utilizãrii bunurilor din prima categorie;
  • serviciile de prelucrare a informaţiei.
Sectorul economic al informaţiei se divide într-un sector primar şi unul secundar, dupã cum urmeazã:
  • sectorul primar al informaţiei reuneşte activitãţile ale cãror rezultate sunt furnizate beneficiarilor ca produse finite, purtãtoare de utilitate şi valoare: producţia din presã şi edituri, învãţãmântul, industria de calculatoare electronice şi de programe informatice, industria cinematograficã şi a înregistrãrilor muzicale, serviciile bibliotecilor, poşta şi telecomunicaţiile etc.;
  • sectorul secundar al informaţiei reuneşte activitãţile de producere şi prelucrare a informaţiei pentru uzul strict intern, desfãşurate în cadrul oricãrei organizaţii, indiferent dacã aceasta face parte sau nu din sectorul economic al informaţiei; în aceastã categorie sunt incluse, de exemplu, activitãţile proprii de evidenţã contabilã ale întreprinderilor, cursurile interne de reciclare a personalului, proiectarea sistemelor informatice proprii ale organizaţiilor etc.
Oferta de bunuri pe piaţa informaţiei provine de la sectorul economic primar al informaţiei.


"QUALITY is the best business plan."
JOHN LASSETER