|
Munca este factorul primar, originar, comun tuturor
genurilor de activitate.
MUNCA – este activitatea constienta,
specific umana, indreptata spre realizarea unui
anumit scop, prin care omul isi defineste interesul,
isi cauta si isi construieste mijloacele adecvate
atingerii scopului propus pentru satisfacerea
interesului.
Dintotdeauna, munca a fost factorul
activ si determinant al productiei, al
activitatii economice in general deoarece:
-
in munca se afirma capacitatile de transformare
si de anticipare ale omului;
-
are loc combinarea, utilizarea si perfectionarea
celorlalti factori de productie;
-
orice progres al individului si societatii, al
activitatii economice este legat de munca;
-
in munca omul isi foloseste aptitudinile,
capacitatile si experienta.
Orice munca este, in ultima instanta, o imbinare de
efort fizic si intelectual.
La inceputurile civilizatiei umane, agilitatea si
forta fizica erau preponderente in munca. Treptat,
se afirma tot mai mult si mai evident efortul de
gandire, de creativitate in munca.Istoria umanitatii
este un lung proces de afirmare a efortului
intelectual si imaginativ bazat pe asimilarea
progreselor cunoasterii.
Tendinta de reducere a duratei de munca
Un element deosebit de important atat
pentru desfasurarea si caracterizarea muncii cat si
pentru potentarea celorlalti factori de productie
este informatia, privita ca suma a
cunostintelor veridice, ordonate, insusite si
folosite.
Pe masura imbogatirii continutului
muncii pe seama asimilarii informatiei, a
perfectionarii celorlalti factori de productie
creste rodnicia muncii.
Ca urmare, se manifesta o tendinta
obiectiva de reducere a duratei muncii,
concomitent cu cresterea timpului din afara muncii.
|
