1. 1. CONCEPTUL ŞI TRĂSĂTURILE PIEŢEI DE CAPITAL

             PIAŢA DE CAPITAL reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri.

               Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital pentru necesităţi curente de trezorerie şi pentru investiţii, şi totodată , este condiţionată de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.

              Piaţa de capital funcţionează aşadar ca un mecanism de legătură intre cei la nivelul cărora se manifestă un surplus de capital (investitorii) şi cei care au nevoie de capital (emitenţii).

              Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, in literatura de specialitate s-au structurat două concepţii referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxonă şi concepţia continenal-europeana (de sorginte franceză). In concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară şi cu piaţa asigurărilor ceea ce se numeşte, cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiară. 

             In concepţia clasică continental europeană, piaţa de capital are o structură complexă, care cuprinde piaţa monetară, piaţa ipotecara şi piaţa financiară.

             Piaţa de capital prezintă urmatorele trăsături:

• este o piaţă deschisă, in sensul că plasamentul este efectuat de marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu instrumente financiare au caracter public;
• produsele pieţei sunt instrumente pe termen mediu şi lung. Pe piaţa de capital, banii sunt investiţi in general pe o perioadă mai mare de un an, in timp ce pe piaţa monetară, resursele sunt utilizate pentru finanţări pe termen scurt;
• valorile mobiliare, ca produse ale pieţei, se caracterizează prin negociabilitate şi          transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului          posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un preţ specific condiţiilor pieţei sau             care rezultă din negocierea la un moment dat.
• tranzacţionarea valorilor mobiliare nu este directă, ci intermediară. Intermediarii au un rol important in ceea ce priveşte punerea in contact a emitenţilor cu investitorii sau a   investitorilor ce deţin valori mobiliare in portofoliu cu cei care doresc să le cumpere.

Riscul investiţiei aparţine intotdeauna investitorilor, aşa cum rezultă din schema de mai    jos.

SCHEMA 1: POZIŢIA INTERMEDIARILOR PE PIAŢA DE CAPITAL

          Piaţa de capital oferă modalităţi de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativă la constituirea depozitelor bancare, investitorii pot achiziţiona valori mobiliare, iar emitenţii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni.

            Acţiunea (ca parte din patrimoniul societăţii emitente) comportă un risc de capital pentru investitor, in sensul că veniturile aduse de aceasta sunt variabile in funcţie de modul de administrare a societăţii respective. Dacă compania este dizolvată, detinătorul acţiunii este despăgubit numai după ce toate creditele au fost rambursate.

            Nevoia de finanţare a intreprinderilor pe baza emisiunii de acţiuni a fost marcată in multe ţări de doi factori:

• relaţiile rigide dintre bănci şi grupurile industriale;
• apelarea la participaţiile guvernului, credite şi garanţii guveramentale.

      Pieţele de obligaţiuni care sunt lichide şi active ajută de asemenea la diminuarea uneia dintre problemele cele mai critice ale finanţelor: disponibilitatea fondurilor pe termen lung.

      In măsura in care acţiunile şi obligaţiunile reprezintă forme de investiţii viabile şi relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele indeplinesc două funcţii :

• ACŢIUNILE  generează un stimulent de a economisi şi a investi, spre deosebire de consum, ori de a cumpăra terenuri şi proprietăţi imobiliare sau de a căuta alternative de investiţii mult mai profitabile in străinătate ;
• OBLIGAŢIUNILE  concurează cu depozite bancare , ce pot fi subiect al controlului ratelor dobânzii. Acest lucru exercită o presiune de a menţine ratele « controlate » ale dobânzii mai aproape de ratele « de piaţă », ceea ce este posibil sa reflecte inflaţia şi penuria de fonduri.

   ÎN ACELAŞI CAPITOL :

1. 1. CONCEPTUL ŞI TRĂSĂTURILE PIEŢEI DE CAPITAL

1. 2. CEREREA ŞI OFERTA DE CAPITAL

1. 3. STRUCTURA PIEŢEI DE CAPITAL

1. 4. PIAŢA PRIMARĂ ŞI PIAŢA SECUNDARĂ

1. 5. APLICAŢII