2. 4. ORGANIZAREA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI
Administrarea B.V.B este incredinţată Consiliului Bursei. Membrii Consiliului Bursei sunt aleşi/revocati de Adunarea Generală a Acţionarilor B.V.B. şi îşi desfăşoară activitatea in condiţiile Actului constitutiv. Consiliul Bursei poate hotărî infintarea in cadrul B.V.B. a unor Comisii speciale, cu rol consultativ şi/sau prin delegarea unora din propriile competenţe către un comitet de direcţie al B.V.B. Pe lângă B.V.B. poate funcţiona Camera Arbitrala a B.V.B., ca instituţie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă, pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din operaţiunile derulate pe pieţele reglementate la vedere şi la termen şi sistemul alternativ de tranzacţionare administrate de BV.B., care îşi va desfăşura activitatea potrivit propriului regulament de organizare şi funcţionare adoptat de Consiliul Bursei. Persoanele care vor fi inscrise pe lista Camerei Arbitrale a B.V.B se numesc de Consiliul Bursei.
Conducerea B.V.B este incredinţată Directorului general, numit şi concediat de către Consiliul Bursei.Directorul general al B.V.B este conducătorul B.V.B. ,in sensul reglementărilor C.N.V.M. Conducerea efectivă a B.V.B, in calitate de operator pe piaţă va fi asigurată in afara Directorului general de o a două persoană, denumită conducător, numită şi concediată de către Consiliul Bursei.
Directorul general este reprezentantul legal al B.V.B. ca persoană juridică in faţa autorităţilor publice şi in relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, române şi/sau străine, in condiţiile Actului constitutiv al B.V.B. Prin semnătura sa, Directorul general exercită competenţele de organizare, conducere şi cele privind funcţionarea B.V.B, inclusiv pe cele de angajare şi salarizare a personalului.
In exercitarea atribuţiilor sale, Directorul general al B.V.B. poate emite decizii. Inscrisurile constatând situaţii sau fapte referitoare la B.V.B., drepturi sau angajamente patrimoniale ale acesteia, care poartă semnătura Directorului general sunt opozabile terţilor. Numărul de posturi aferent fiecărui Departament şi activităţile corespunzătoare responsabilităţilor fiecărui Departament din cadrul B.V.B. se stabilesc prin decizia Directorului general al B.V.B. In cadrul B.V.B., prin decizia directorului general, se pot organiza colective temporare de lucru pentru proiecte specifice, precum şi comisii de concurs, disciplină , soluţionare contestaţii, licitaţii, evaluare etc.
Atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţile specifice fiecărui post din cadrul B.V.B. se stabilesc prin fişa postului aprobată de Directorul general al B.V.B.
Personalul B.V.B. paote fi angajat cu contract individual de muncă, pe durată determinată sau nedeterminată, in condiţiile legii. Angajarea in B.V.B. se face pe posturile cuprinse in statul de funcţii, aprobat prin decizia Directorului general al B.V.B..
Salarizarea personalului de conducere şi de execuţie al B.V.B. se efectuează potrivit Regulamentului de salarizare adoptat de Consilul Bursei şi a celorlalte reglementări aplicabile.
Angajaţii B.V.B. sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentului intern, precum şi procedurile interne care prevăd şi norme specifice privind păstrarea confidenţialităţii informaţiilor si investirea în instrumente financiare.
B.V.B. promovează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi , în vederea eliminării discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex, în relaţiile de muncă . Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi va implica luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.
Situaţiile financiar-contabile ale B.V.B. vor fi verificate şi certificate de auditori financiari specializaţi in domeniu, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, inregistraţi la C.N.V.M.. In cazul in care C.N.V.M. va desemna un inspector, B.V.B. va asigura mijloacele necesare indeplinirii atribuţiilor de supraveghere şi control.
Comisiile speciale ale B.V.B. sunt:
A. COMISIA DE ADMITERE LA TRANZACŢIONARE
Are rol consultativ pentru asigurarea unei activităţi unitare, ordonate şi eficiente de admitere, promovare, retrogradare şi retragere pe piaţa reglementată la vedere şi sistemul alternativ de tranzacţionare administrate de B.V.B.
Comisia de admitere la tranzacţionare are rol consultativ in materia:
a) propune Consiliului Bursei admiterea instrumentelor financiare ale unui emitent la tranzacţionare in cadrul categoriilor pieţelor reglementate şi sistemului alternativ de tranzacţionare administrate de B.V.B.
b) propune Consiliului Bursei promovarea instrumentelor financiare ale unui emitent dintr-o categorie in altă, pe pieţele reglementate administrate de B.V.B.
c) propune Consiliului Bursei retrogradarea instrumentelor financiare ale unui emitent dintr-o categorie in altă a pieţelor reglementate administrate de B.V.B.
d) propune Consiliului Bursei retragerea instrumentelor financiare ale unui emitent de la tranzacţionare pe pieţele reglementate administrate de B.V.B.
e) propune Consiliului Bursei admiterea şi retragerea instrumentelor financiare ale unui emitent la şi de la tranzacţionare in cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de B.V.B.
B. COMISIA DE APEL
Are rol consultatitv in soluţionarea contestaţiilor introduse de participanţii la sistemul de tranzacţionare al B.V.B. şi agenţii de bursă împotriva deciziilor de sancţionare sau de dispunere de măsuri preventive emise de Directorul general al B.V.B..
Comisia de Apel are următoarele atribuţii:
a) dispune măsurile necesare in vederea analizării contestaţiilor de către personalul B.V.B., prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate
b) propune Consiliului Bursei aprobarea/respingerea , in tot sau in parte, a contestaţiilor formulate împotrivă deciziilor de sancţionare sau de dispunere de măsuri preventive emise de Directorul general al B.V.B., procedând la menţinerea, modificarea sau desfiinţarea acestora.
c) propune Consiliului Bursei soluţionarea favorabilă/nefavorabilă a cererilor de reabilitare depuse de participanţii la sistemul de tranzacţionare al B.V.B şi agenţii de bursă, precum şi sa propună Consiliului Bursei revocarea reabilitării, in cazul menţionat in regulile B.V.B.
C. COMISIA DE DEZVOLTARE ŞI PRODUSE NOI
Constă in susţinerea eforturilor de diversificare a tipurilor de operaţiuni de bursă şi de instrumente financiare care fac obicetul regulilor B.V.B.
Are următoarele atribuţii:
a) promovează către Consiliului Bursei propuneri şi soluţii de dezvoltare de produse financiare noi şi de operaţiuni de burse noi;
b) urmăreşte efectele rezultate din introducerea acestor produse şi operaţiuni de bursă
c) coordonează, cu sprijinul executivului B.V.B., activităţile de implementare şi realizare a produselor financiare noi şi a operaţiunilor de burse noi.
ÎN ACELAŞI CAPITOL :
2. 1. DEZVOLTAREA PIEŢEI DE CAPITAL ÎN ROMÂNIA
2. 2. ISTORICUL BURSEI DE VALORI
2. 3. ACTIVITATEA PREZENTĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI
2. 4. ORGANIZAREA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI
2. 5. APLICAŢII
|