PAGINA DE START

CAPITOLE:

I. ELEMENTELE DEFINITORII ALE PIEŢEI DE CAPITAL

II. BURSA DE VALORI. BURSA DE VALORI BUCUREŞTI

III. SISTEMUL DE TRANZACŢIONARE AL BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

IV. TRANZACŢIILE BURSIERE ŞI INDICII BURSIERI

V. APLICAŢII

VI. CONCLUZII

ANEXE

 

 

BURSA DE VALORI BUCURERSTI

  4rt

1. MIC DICŢIONAR EXPLICATIV

 

 

ACŢIONAR SEMNIFICATIV     Persoană fizică, persoană juridică sau grupul de persoane care acţionează în mod concertat şi care deţine direct sau indirect o participaţie de cel puţin 10% din capitalul social al unei societăţi comerciale sau din drepturile de vot, ori o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra luării deciziilor în adunarea generală sau în consiliul de administraţie, după caz.

BROKER    În economia de piaţă este o persoană fizică specializată în mijlocirea şi , respectiv, punerea în legătură a vânzătorilor cu cumpărătorii, în vederea încheierii unor contracte în cadrul comerţului internaţional. Pentru aceste servicii, brokerii primesc o primă de curtaj, concretizată printr-un anumit procent fie din valoarea contractului încheiat, fie calculat pe unitate de marfă contractată (bucată, tonă, vagon) ; servicii prestate limitându-se la tranzacţiile zilei în funcţie de cerere şi oferta de mărfuri. Brokerii nu întreţin cu vânzătorii şi cumpăratorii de mărfuri relaţii contractuale de durată.

BULETIN DE BURSĂ   provine din limba franceză de la cuvântul « bulletin », care înseamnă publicistică, publicaţie periodică. În economia de piaţă, buletinul de bursă este o publicaţie periodică de bursă, în cadrul căruia se menţionează atât cursul hârtiilor de valoare cât şi preţurile mărfurilor. Pentru a fi util celor interesaţi, buletinul bursei detaliază: limitele variaţiei cursurilor şi a preţurilor de la ultima apariţie a buletinului până la noua apariţie; denumirea hârtiilor de valoare şi mărfurilor; mărimea procentelor care se plătesc pentru obligaţiile puse în circulaţie; termenele finale de răscumpărare a obligaţiilor; numărul hârtiilor de valoare şi cantitatea mărfurilor vândute într-o zi; cursurile, precum şi preţurile maxime şi minime inclusiv cele din momentul închiderii bursei, modificările în preţurile mărfurilor; adică acelea din ziua curentă faţă de cele din zilele precedente şi altele.

BURSA           Loc unde deţinătorii de capital (bursa de valori),  intermediarii şi comercianţii (bursă comercială şi bursă de mărfuri) se reunesc pentru a încheia tranzacţii. Bursa denumeşte de asemenea ansamblul persoanelor care intervin pe această piaţă; se spune de exemplu “bursa este neliniştită”

BURSA DE MARFURI       Piaţa pe care se întâlnesc purtătorii cererii şi ai ofertei de mărfuri. Acestea pot fi materii prime industriale sau agricole: nichel, grâu, bumbac, zahăr, etc sau produse de natură financiară :nivel al dobânzilor, devize, etc.

            Principalele burse de comerţ sunt: Chicago Board of Trade (Bursa de Valori din Chicago), Chicago Mercantile Exchange (Bursa de Mărfuri din Chicago), New-York Commodity Exchange (Bursa de Mărfuri din New York), L.I.F.F.E. London International Financial Futures Exchange (Bursa Internaţională de Contracte Futures din Londra).

BURSA DE VALORI MOBILIARE       Locul de întâlnire al celor care au nevoi de finanţare cu cei care au capacităţi de finanţare, sau piaţa financiară unde se confruntă purtătorii cererii şi ai ofertei de capitaluri: pe aceasta piaţă se schimbă valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni). Tranzacţiile cu valori mobiliare sunt efectuate exclusiv de către societăţile de valori mobiliare (bursiere).

COMITETUL BURSEI    termenul de comitet provine din limba franceză de la “comite”, însemnând colectiv pentru conducerea unei activităţi, în cazul nostru al bursei. În ţările cu economie de piaţă, comitetul bursei este un organism permanent de conducere a bursei. Este format din reprezentantul Ministerului Finanţelor, Industriei, Comerţului, Agriculturii, Băncii Naţionale, ai societăţilor comerciale care au valori mobiliare cotate la bursă, precum şi delegatul corporaţiei bursei. Comitetul bursei este condus de un preşedinte, ajutat de unul sau mai multi vicepreşedinţi, având de îndeplinit următoarele atribuţii: stabilirea ordinii operaţiunilor de bursă, supravegherea primirii în ordine a hârtiilor de valoare în bursă şi întocmirea buletinelor de bursă, asigurarea legăturii cu organele de stat, precum şi cu alte organe pentru desfaşurarea în condiţii optime a operaţiunilor de bursă, numirea persoanelor, care să se ocupe cu intermedierea operaţiunilor de bursă, rezolvarea neînţelegerilor dintre membrii bursei, alte atribuţii administrative şi organizatorice.
CONSULTANŢĂ DE INVESTITII        Recomandarea persoanală dată unui client, în legatură cu una sau mai multe tranzacţii cu instrumente financiare.

CURSUL ACŢIUNILOR   este preţul cu care se cumpăra şi se vând acţiunile la bursă la un moment dat. Cursul poate fi mai mare sau mai mic decat valoare nominală a acţiunii. Principalii factori care pot influenţa creşterea sau scăderea cursului acţiunilor pot fi :mărimea dividentului cuvenit unei acţiuni, rata dobânzii creditului bancar , cererea şi oferta de acţiuni, situaţia economică-financiară a societăţii comerciale care a emis acţiunile, perioadele de criză şi depresiune. Dintre aceşti factori, dividentul are proprietatea de a influenţa direct cursul acţiunilor. Cu cât acesta va fi mai mare, cu atât cursul acţiunilor va fi mai mare, şi invers.

EMITENT     Entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare.

ENTITĂŢI REGLEMENTATE   Persoane fizice şi juridice, precum şi entităţi fără personalitate juridică, a căror activitate este reglementată sau supravegheată de către C.N.V.M.

INTERMEDIARI     Societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de C.N.V.M., instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze servicii de investiţii financiare.

INVESTITOR    Orice persoană care a încredinţat fonduri băneşti sau instrumente financiare unui membru al fondului de investiţii, în scopul prestării de servicii de investiţii financiare.

OFERTANT SAU PERSOANĂ CARE INIŢIAZĂ O OFERTĂ   Persoană juridică sau fizică ce oferă valori mobiliare publicului sau se oferă să cumpere valori mobiliare.

OFERTĂ PUBLICĂ DE VALORI MOBILIARE   comunicarea adresată unor persoane, făcută sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii ofertei şi despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită investitorului să adopte o decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea respectivelor valori mobiliare.

PRACTICILE DE PIAŢĂ ACCEPTATE   practicile utilizate în cadrul uneia sau mai multor pieţe şi care sunt agreate de C.N.V.M., în conformitate cu procedurile comunitare.

PROGRAMUL DE OFERTĂ   plan care ar permite emiterea, în mod continuu sau repetat în decursul unei perioade determinate, a valorilor mobiliare, altele decat cele de tipul titlurilor de capital.

TITLURI DE CAPITAL   acţiuni şi alte valori mobiliare asimilabile acţiunilor, precum şi orice alt tip de valori mobiliare conferind dreptul de a le dobândi ca urmare  a unei conversii sau a exercitării acestui drept, în măsura în care valorile din a doua categorie sunt emise de acelaşi emitent sau de o entitate care aparţine grupului din care face parte respectivul emitent ; titluri, altele decât cele de tipul titlurilor de capital ; toate valorile mobiliare care nu sunt titluri de capital.

TITLURI DE PARTICIPARE   unităţi de fond sau acţiuni emise de organisme de plasament colectiv, în funcţie de modul de constituire al acestora.

VALORI MOBILIARE   acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente acestora, negociate pe piaţa de capital ; obligaţiuni şi alte tipuri de creanţă, inclusiv titlurile de stat cu scadenţă mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de capital, orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dând loc la o decontare în bani, cu excepţia instrumentelor de plată.

 

 

 

     

         TOT ÎN ANEXE:

 1. MIC DICŢIONAR EXPLICATIV

 2. GALERIE FOTO

 3. INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE ALE SOFTULUI

 4. BIBLIOGRAFIE